Filme Media

Spartacus – Vengeance a debutat la HBO

Saptamana premierelor continua la postul HBO. Dupa ce luni seara fanii serialului Urzeala Tronurilor s-au delectat cu primul episod al sezonului doi, incepand cu vineri 6 aprilie (ora 22) amatorii seriei Spartacus pot urmari continuarea primului sezon Blood and Sand.

Spartacus: Vengeance Comic-Con Panel
(cc) photo credit: Starz Entertainment

La o saptamana de la terminarea sezonului trei (n.r. – poate fi considerat al doilea neluand in calcul mini-seria Gods of the Arena) pe postul producator Starz, Spartacus isi reia misiunea si la HBO.

Cu titlul sugestiv Fugitivus, primul episod al noului sezon incepe practic de unde am lasat actiunea in Blood and Sand, cand gladiatorii si sclavii Casei Batiatus rup lanturile robiei si condusi de neinfricatul Spartacus isi cauta libertatea pe strazile din Capua.

In absenta regretatului Andy Whitfield, trecut prematur si fulgerator in lumea celor drepti din cauza unei forme severe de leucemie, misiunea de a interpreta rolul principal i-a revenit australianului Liam McIntyre.

De asemenea ii vom revedea la lucru pe Crixus, Doctore, Ashur, Lucretia, Ilithya, Mira sau Glaber, persoanaje cheie din primul sezon.

Pentru inceput actiunea se va concentra in Capua, unde gladiatorii condusi de Spartacus incearca sa scape de urmarirea oamenilor lui Glaber, pentru ca mai apoi firul actiunii sa se indrepte spre cautarea si gasirea Naeviei, personajul feminin care il inspira pe marele Crixus.

Punctul culminant al sezonului il reprezinta distrugerea arenei din Capua si revenirea in prim plan a lui Gannicus, gladiatorul care interpreteaza rolul principal in sezonul intermediar Gods of the Arena.

Ultima parte a sezonului Vengeance prezinta pregatirile gladiatorilor la poalele Vezuviului pentru marea confruntare cu oamenii lui Glaber, printre acestia regasindu-se si sirianul Ashur, un personaj care ajunge sa-i ia locul lui Batiatus in ludus si viata Lucretiei.

La fel ca si precedentele, sezonul Vengeance abunda in scene de o violenta de multe ori iesita din comun si partide de sex nerecomandate unui public de o varsta frageda.

Cu toate acestea, Spartacus – Vengeance s-a bucurat la Starz de o audienta medie de 1.5 milioane de telespectatori pe episod, iar pe IMDB pelicula este cotata de criticii amatori la 8.7.

Primul episod a atras in fata televizoarelor aproape 3 milioane de privitori, dar nu trebuie neglijata nici dezamagirea multor fani fata de absenta lui Andy Whitfield si prestatia noului Spartacus – Liam McIntyre.

Sezonul Vengeance are un total de 10 episoade.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza