Sporturi

De ce bronzul obtinut de Romania pe echipe la gimnastica valoreaza cat un aur

Gimnastica romaneasca si-a facut din nou datoria si a adus o noua medalie in concursul pe echipe. Din 1976 si pana in prezent Romania nu a lipsit de pe podiumul olimpic in competitia feminina pe echipe, iar Octavian Belu si Mariana Bitang au dovedit o data in plus ca raman geniali in povestea cu titlul de succes ”Cum sa scoatem campioane pe banda rulanta”.

Finala pe echipe de la Londra a avut in prim plan cele trei mari natiuni ale gimnasticii mondiale, SUA, Rusia si China, in timp ce, sa recunoastem, Romania a pornit cu sansa a patra.

Am inceput la paralele, aparatul pe care il uram atat de mult, si care ne-a aruncat dupa prima rotatie undeva pe locul sase in spatele unei echipe a Canadei pe care pana acum nu prea am vazut-o in partea superioara a ierarhiei.

A urmat barna, un alt aparat de dificultate ridicata, dar am inceput sa ne ridicam, usor, usor, venind acolo unde multi credeau ca ne era locul, adica pe patru.

Solul a marcat trecerea in fata Chinei si locul trei a fost al nostru pana la final. Pentru cateva zeci de secunde am sperat chiar la argint dupa ratarile rusoaicelor de la sol, insa pana la urma podiumul a aratat SUA, Rusia si Romania in ordinea stralucirii medaliilor.

Pentru a intelege magnitudinea valorii acestei medalii de bronz pe care Romania a obtinut-o in concursul pe echipe de la Londra va propun sa faceti un mic exercitiu de geografie cu harta lumii in fata. SUA, Rusia si China sunt trei dintre cele mai mari si puternice natiuni din toate punctele de vedere: politic, economic si social. Romania este ca un mic bob de mazare pe langa cele trei, dar chiar si asa ramane o mare natiune in gimnastica.

Felicitari fetelor si la cat mai multe medalii in finalele care urmeaza.

2 comments

    1. Superba evolutia intr-adevar. Trebuie sa ne uitam putin pe harta lumii si sa privim intre ce natiuni stam la gimnastica. E colosal cum din 1976 si pana in prezent ramanem alaturi de granzi. Bravo, bravo, bravo.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza