Sporturi

Cum s-a văzut meciul România-Olanda din tribuna Arenei Naţionale

Din două motive meciul România-Olanda va rămâne unul de referinţă pentru o bună bucată de vreme de acum înainte. Pe de-o parte avem scorul de 4-1 în favoarea batavilor, aceasta fiind cea mai categorică victorie obţinută de jucătorii din ţara lalelelor în faţa României, iar pe de altă parte ne putem bucura de recordul de asistenţă stabilit pe National Arena: 53.329 de spectatori!

Cu mai puţin de jumătate de oră înaintea orei de start porţile de acces în stadion erau extrem de aglomerate, dar pas cu pas am ne-am strecurat înlăuntru.

Coada de la intrare s-a mutat de această dată la spaţiile special amenajate pentru achiziţionarea de băuturi răcoritoare, hot dogs şi, vă vine să credeţi sau nu, floricele.

Acestea din urmă certifică faptul că un stadion modern obligă suporterul român la un alt tip de conduită, clasica sămânţă de floarea soarelui fiind înlocuit astfel cu popcorn ca în sălile de cinema.

Începe meciul. În tribune exhuberanţă şi zeci de mii de speranţe. Pe teren o echipă a României care pare decisă să calce în picioare nemiloasa statistică a întâlnirilor directe cu Olanda.

Pe margine avem două modele de tehnicieni total diferiţi. Louis van Gaal îmbrăcat impecabil la costum e aşezat şi ia notiţie, în timp ce Victor Piţurcă zici că e pregătit pentru alergarea de seara în parc. La trening gesticulează şi bătătoreşte pământul sub picioare între banca de rezerve şi extremitatea terenului.

După doar cinci minute avem şi prima ocazie. Torje trage excelent dintr-o lovitură liberă şi doar transversala îl salvează pe Stekelenburg. Ghinion curat.

Jocul s-a mutat la poarta noastră şi Olanda a deschis scorul în urma unui corner de pe dreapta în direcţia lor de atac. Tătăruşanu a respins în faţă, lucru elementar pe care orice portar învaţă încă de la juniori să nu-l facă, şi Lens a reluat cu capul din 17 metri peste întreg careul, chiar şi peste un Tamaş postat pe linia porţii. 0-1 Olanda şi pentru câteva momente s-a lăsat liniştea peste Naţional Arena.

Golul primit parcă toarnă plumb în ghetele alor noştri, pentru a împrumuta din limbajul de lemn al gazetăriei sportive, şi olandezii sunt tot mai mult în jumătatea noastră. Marica e cu spatele la poartă, joacă mereu înapoi, iar Stancu şi Grozav parcă nu-şi găsesc locul pe teren.

Deja de prin minutul 23 centralul scoţian Craig Thomson este luat la ţintă de spectatori, el şi rudele lui fiind subiectul central al vorbelor dulci slobozite de suporterul român iritat la deciziile acestuia.

Şi Craig Thomson avea să fie actorul principal al unui meci pe care el l-a tratat cu două jumătăţi de măsură.

Olanda şi-a văzut de treabă şi a mai punctat o dată în minutul 29 prin Indi după o centrare din lovitură liberă livrată impecabil de Van der Vaart. Faza fixă a venit după un fault uşor acordat în marginea careului nostru, iar la finalizare Robin van Persie i-a uşurat misiunea lui Indie momind doi apărători de-ai noştri. Vârful lui Manchester United şi-a arătat o dată în plus clasa.

Nu renunţăm la luptă şi finalul primei reprize ne aparţine. Reuşim chiar să şi marcăm prin Marica la capătul unei faze de toată frumuseţea, în care vârful lui Schalke a depăşit prin evitare mai mulţi adversari înainte de a finaliza cu şut în dreapta lui Stekelenburg.

România se atacă în atac precum un pugilist în ring asupra adversarului cu arcada deschisă. Publicul e în picioare şi împinge echipa favorită de la spate. Atacurile vin în cascadă, dar reduta olandeză rezistă.

Olanda nu se lasă şi ne mai marchează o dată printr-o minge aşezată pe punctul cu var de la 11 metri chiar de centralul Thomson. La un atac umăr la umăr în careul nostru acesta dictează penalty spre stupefacţia spectatorilor aflaţi în imediata vecinătate a porţii lui Tătăruşanu.

Şi uite aşa în loc de un 1-2 dătător de speranţe pentru partea secundă am intrat la cabine cu un 1-3 care a atârnat de gâtul nostrul precum o piatră de moară.

Minutele trec cu repeziciune în partea secundă. Piţurcă îi scoate la încălzire pe Cociş, Maxim şi Luchin, dar unde e Mutu. Publicul spectator îl vrea pe Mutu, dar briliantul stă cuminte pe bancă şi abia într-un târziu este trimis la încălzire.

La 1-3 şi cu un joc fără orizont din partae alor noştri atenţia e mutată pe margine, unde Ibrahim Affelay, jucător care nu a avut loc lângă vedetele Barcelonei, oferă o adevărată lecţie de cum trebuie să pregăteşti o intrare în teren. Luchin şi Maxim simulează o alergare uşoară în apropierea lui, dar mai bine s-ar opri şi ar fura câteva din mişcările olandezului.

Intră până la urmă şi Mutu pentru ultimele 16 minute regulamentare pentru a oferi de doi lei speranţă. Uşor peste limita de greutate optimă, decarul României se mişcă greoi. Primeşte într-un târziu o minge vertical pe poartă, dar se încurcă în propriul dribling şi este deposedat.

Olanda a mai înfipt o dată cuţitul în rana României cu patru minute înaintea finalului. Narsingh a pornit dintr-o poziţie de offside pe dreapta, centreazâ în careu la bara a doua şi Van Persie, aşteptând ca un vulpoi prada, reia nestingherit pentru un 4-1. Al doilea în actualele preliminarii după cel de la Budapesta pentru a nu exista confuzii între cele două capitale deseori încurcate de turişti.

Mulţi spectatori se ridică şi părăsesc tribunele, dar majoritatea oamenilor rămân să mai prindă un atac, un corner şi aplauzele de la final, semn că încet, încet ne civilizăm şi învăţăm că fotbalul nu este decât un sport ca toate celelalte, cu bune şi rele.

Fotbalul este un sport extrem de simplu bazat pe câteva elemente extrem de importante: posesia balonului, gestionarea fazelor fixe, valoarea personală, forţa colectivă şi, nu în ultimul rând, un arbitraj părtinitor.

Olanda a avut toate aceste atribute şi s-a impus fără a speria pe nimeni. Au avut mai mult mingea, au căutat să joace mai mult pe poartă şi mai puţin de-a latul terenului, la fazele fixe au profitat de erorile adversarului.

Cât despre Craig Thomson nu cred că s-ar supăra cineva dacă ar fi trecut în caseta tehnică alături de cei 11 jucători olandezi.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza