Ciclism Turul Frantei

Turul Franţei 2013, harta si programul etapelor

Organizatorii Turului Franţei au dat publicităţii, miercuri, primele detalii oficiale despre programul şi traseul pentru Turul Franţei 2013. Se va pleca în premieră din Corsica la 29 iunie, insulă care va găzdui primele trei etape. Venirea pe continent va coincide cu un contratimp pe echipe la Nisa, după care se va merge spre vest, urmând să se ajungă în Pirieni după etape cu finaluri la Marsilia, Montpellier şi Albi.

După două etape montane în Pirinei şi prima zi de pauză caravana Turului Franţei va ajunge în nord-vest pentru spectaculosul contratimp individual de la Mont Saint-Michel.

Un alt punct de referinţă va fi etapa încheiată la Tours, oraş celebru pentru clasica de toamnă Paris-Tours. A doua săptămână se va încheia în căţărare pe miticul Mont-Ventoux, loc unde Turul Franţei nu a mai ajuns din 2009. Etapa va avea o însemnătate specială fiind programată chiar pe 14 iulie, ziua naţională a Franţei.

Ultima săptămână va fi dedicată celui de-al doilea contratimp individual şi mai ales Alpilor, unde legendara ascensiune Alpe d’Huez va fi trecută pentru prima dată în istorie de două ori în aceeaşi etapă.

Ziua finală prilejuieşte startul etapei din grădinile Palatului Versailles, pentru a se ajunge în nocturnă pe Champs-Elysees. Va fi prima etapă din istoria Turului Franţei care se va încheia sub lumina reflectoarelor, oraşul luminilor fiind astfel cinstit din plin.

Reperele Turului Franţei 2013:

  • Corsica în premieră
  • 28 de căţărări în total
  • 4 finaluri în căţărare
  • 2 etape contratimp individual
  • 1 contratimp pe echipe
  • Mont Ventoux revine după 4 ani
  • Alpe dHuez urcat de două ori într-o etapă
  • Final în nocturnă
  • Total de 3360 km

Programul Turului Franţei 2013 arată astfel:

29 Iunie, Etapa 1: Por–Vecchio – Bastia, 212km
30 Iunie, Etapa 2: Bastia – Ajaccio, 154km
1 Iulie, Etapa 3: Ajaccio – Calvi, 145km
2 Iulie, Etapa 4: Nice – Nice, TTT, 25km
3 Iulie, Etapa 5: Cagnes-sur-Mer – Marseille, 219km
4 Iulie, Etapa 6: Aix-en-Provence – Montpellier, 176km
5 Iulie, Etapa 7: Montpellier – Albi, 205km
6 Iulie, Etapa 8: Castres – Ax-3 domaines, 194km
7 Iulie, Etapa 9: Saint-Girons – Bagnères-de-Bigorre, 165km
8 Iulie, Zi de pauză în Saint-Nazaire, Loire-Atlantique
9 Iulie, Etapa 10: St-Gildas-des-Bois – Saint-Malo, 193km
10 Iulie, Etapa 11: Avranches – Mont-Saint-Michel, ITT, 33km
11 Iulie, Etapa 12: Fougères – Tours, 218km
12 Iulie, Etapa 13: Tours – Saint-Amand-Montrond, 173km
13 Iulie, Etapa 14: Saint-Pourçain-sur-Sioule – Lyon, 191km
14 Iulie, Etapa 15: Givors – Mont Ventoux, 242km
15 Iulie, Zi de pauză în the Provincia Vaucluse (Avignon, Orange)
16 Iulie, Etapa 16: Vaison-la-Romaine – Gap, 168km
17 Iulie, Etapa 17: Embrun – Chorges, ITT, 32km
18 Iulie, Etapa 18: Gap – l’Alpe d’Huez, 168km
19 Iulie, Etapa 19: Bourg d’Oisans – Le Grand Bornand, 204km
20 Iulie, Etapa 20: Annecy – Annecy-Semnoz, 125km
21 Iulie, Etapa 21: Versailles – Paris/Champs-Elysées, 118km

Primele declaraţii oferite la microfonul Eurosport de principalii actori implicaţi în Turul Franţei:

”Traseul arată extraordinar şi nu este un Tur atât de greu pe cât mă aşteptam. Vor fi câteva provocări mari, dar mă aşteptam la căţărări mai grele. Cred că lui Alberto Contador i se potriveşte cel mai bine acest traseu”. Christopher Froome

”Va fi diferit de ce am avut până acum. Sprinturi, contratimpuri şi căţărări. Va fi un Tur al Franţei complet. Pentru mine va conta prima săptămână, când mulţi oameni vor dori să poarte tricoul galben. Sunt mulţi kilometri de contratimp, iar câştigătorul trebuie să fie unul complet cu o echipă puternică alături”. Philippe Gilbert

”Un Tur al Franţei foarte frumos, cu etape grele în munţi. Va fi un Tur al Franţei complicat şi va fi greu să-i înving pe ceilalţi la contratimp. Totul va fi foarte dificil, iar eu trebuie să profit de etapele în urcare care mi se potrivesc. La Alpe dHuez va fi o etapă spectaculoasă cu mulţi oameni şi recunosc ca îmi place”. Alberto Contador

”Îmi place că este un mix acest Tur al Franţei cu etape pentru toată lume. Ultimele zile în Alpi vor fi dificile. Sper că voi putea reveni în prim plan”. Cadel Evans

”Este un mix al istoriei Turului Franţei. Trebuiau să pună totul şi au reuşit. Pentru mine va fi greu, dar partea bună este că etapele dificile sunt urmate de etape frumoase. Vreau sa ajung la Paris cu tricoul verde. Aştept cu nerăbdare startul. Va fi foarte dificil în etapa de la Alpe dHuez. Eu sunt acum la altă echipă şi va fi o luptă pe cinste la sprinturi. Omega Pharma-Quick Step este o echipă puternică şi imi doresc să câştig cât mai multe etape. Ultima etapă va fi una regală şi sper să câştig pentru al cincilea an consecutiv acolo”. Mark Cavendish

”Este greu să spui cum este traseul pentru că am văzut doar nişte profiluri de etape. Turul Franţei este mereu dificil. Diferenţele vor fi mici la contratimpul pe echipe pentru că este scurt. Mereu sunt căzături imprevizibile. Pentru mine Turul Italiei şi Paris-Roubaix sunt singurele curse care se ridică la nivelul Turului Franţei. Eu voi fi la startul Turului Franţei doar dacă va trebui să-l ajut pe Chris, dar prioritatea mea rămâne Turului Italiei. Iubesc această cursă. Deci da, în Turul Franţei voi fi locotenentul lui Chris Froome”. Bradley Wiggins.

Sursa Foto

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza