Povestea cursei din Brazilia. Cum a obţinut Vettel al treilea titlu mondial

Vettel on Pole

Germanul Sebastian Vettel a obţinut, duminică, al treilea titlu mondial consecutiv în Formula 1 după ce a încheiat pe locul 6 Marele Premiu al Braziliei de la Interlagos. Pilotul de la Red Bull-Renault l-a depăşit cu doar trei puncte pe Fernando Alonso (Ferrari) la finalul celor 20 de curse programate.

La cei 25 de ani ai săi, Sebastian Vettel doboară recordul lui Ayrton Senna din 1991 şi devine cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1.
Cu toate acestea startul cursei de la Interlagos nu a fost deloc unul favorabil pentru Vettel. Plecat din poziţia a patra, germanul s-a văzut depăşit în primul viraj de către Nico Hulkenberg (Force India-Mercedes), pentru ca în coborârea spre virajul doi să fie lovit din spate de Bruno Senna (Williams).

Răsucit pe circuit şi cu o problemă la monopost a cărui gravitate nu a putut fi evaluată pe loc, Vettel a revenit în cursă din coada plutonului aşa cum a făcut şi la Abu Dhabi, revenind pas cu pas spre fruntea ierarhiei.

Pentru cei doi echipieri de la McLaren-Mercedes nu putea exista un început mai bun. Lewis Hamilton şi Jenson Button s-au distanţat de Hulkenberg, care a urcat surprinzător pe locul trei în faţa lui Alonso, Mark Webber şi Felipe Massa.

Webber a încercat să treacă de Alonso în turul 6 din cele 71 programate, dar spaniolul s-a apărat bine şi a beneficiat şi de presiunea pe care colegul său Massa a pus-o pe australian. Webber avea să greşească în cele din urmă şi pionul celor de la Red Bull pierdea contactul cu Ferrari.

După doar 8 tururi acoperit Vettel ajungea pe locul şapte în clasament în condiţiile în care Alonso nu reuşea să se apropie de Hulkenberg, pilotul care în 2010 obţinea surprinzător pole positionul la Interlagos pe când pilota pentru echipa Williams.

Ploaia s-a înteţit la Interlagos şi în turul 11 majoritatea piloţilor din fruntea cursei au optat pentru schimbarea gumelor de uscat cu pneuri intermediare. În urma ieşirilor pe circuit Vettel ajungea pe cinci chiar în spatele lui Alonso, dar cei doi nu au avut şansa unui duel direct.

În fruntea cursei liderul Button şi Hulkenberg alegeau să continue pe gume de pistă uscată şi nu au procedat deloc rău. Ploaia a scăzut în intensitate şi intermediarele se uzau rapid în condiţiile unei trase ideale tot mai uscate.

Hulkenberg avea să preia şefia cursei în turul 19 după un atac asupra lui Button, moment în care Hamilton şi Alonso reveneau la boxe pentru a schimba intermediarele. Britanicul a ieşit pe harduri, în timp ce spaniolul opta pentru varianta medie.

Şi pentru ca tacâmul cursei de la Interlagos să fie complet, Safety Car-ul a intrat pe circuit în turul 23 din cauza mai multor resturi rămase pe trasa ideală în urma numeroaselor coliziuni. A fost momentul ideal pentru ca primii doi clasaţi, Hulkenberg şi Button să efectueze primul lor pit stop.

Reluată după şapte tururi în care s-a rulat în spatele maşinii de siguranţă, cursa a rămas la fel de pasionantă şi imprevizibilă, mai ales că Vettel a ratat plecarea şi a fost surprins de japonezul Kamui Kobayashi (Sauber).
În turul 34 Massa îl depăşea în duel direct pe Vettel şi germanul cobora astfel pe locul şapte, iar soarta titlului mondial rămânea în cumpănă.

După mai multe tururi de acalmie, timp în care piloţii din fruntea cursei au pilotat la greşeala adversarului, ploaia a revenit deşi se anunţase că va sta departe de circuit până la finalul cursei.

Prima victimă a fost însuşi liderul cursei Hulkenberg, acesta pierzând în turul 48 monopostul de sub control. Hamilton a profitat şi a revenit fără luptă la conducere.

Vettel a renunţat la pneurile hard în turul 53 pentru a pune medii, dar după numai două tururi avea să revină la standul echipei sale pentru a-şi echipa monopostul cu gume intermediare. Pista devenise din ce în ce mai alunecoasă, iar mutarea lui Vettel i-a prins nepregătiţi până şi pe mecanicii săi.

În acelaşi tur cu numărul 55, Hulkenberg a forţat revenirea în fruntea cursei, dar a scăpat spatele monopostului în primul viraj şi l-a scos pe Hamilton în afara întrecerii. Britanicul punea astfel punct colaborării cu McLaren-Mercedes după cinci ani de la debutul cu această formaţie în Marele Circ.

Pentru puţine momente Alonso a fost campion mondial virtual. S-a întâmplat în turul 56 când spaniolul încă rula pe slickuri şi se chinuia să păstreze monopostul pe trasa ideală, în timp ce Vettel era în afara punctelor după ieşirea de la al treilea pit stop.

Alonso a trebuit să schimbe şi el pe intermediare şi astfel revenea pe patru în spatele lui Button, Hulkenberg şi Massa, în condiţiile în care germanul de la Force India primise o penalizare pentru incidentul cu Hamilton.

În cele din urmă Alonso a ajuns pe locul al doilea, dar avansul de peste 20 de secunde pe care Button îl avea în fruntea cursei l-a oprit pe spaniol. Vettel nu a coborât mai jos de locul 7, poziţie care îi asigura titlul mondial pentru un singur punct.

Deşi era îndemnat de la boxe să piloteze prudent, Vettel a mers în continuare la limită şi a trecut de Schumacher fără probleme asigurându-şi locul şase.

Cursa s-a încheiat sub Safety Car după ce Paul di Resta (Force India-Mercedes) a lovit violent zidul de protecţie.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza