Filme

Hell on Wheels – Sezonul 3, pus în aşteptare

Fanii serialului american Hell on Wheels au primit două veşti, una bună urmată de o a doua mai puţin bună.

După ce într-o primă fază cei de la AMC, televiziunea care produce serialul, au anunţat că în primvăvara anului 2013 vor începe filmările la sezonul 3, a urmat la doar câteva zile distanţă anunţul potrivit căruia producătorul John Shiban a renunţat la postul său.

Cum creatorii şi producătorii executivi ai seriei, Joe şi Tony Gayton, s-au retras încă dinaintea începutului sezonului 2, rămânând activi doar ca şi consultanţi, AMC trebuie să găsească rapid un producător pentru înlocuirea lui Shiban.

Apărut în 2011, serialul western Hell on Wheels a avut în sezonul al doilea, încheiat în această toamnă, o medie de 2.4 milioane de privitori, iar producătorii au decis să continue seria cu un al treilea sezon.

Perspectivele sunt numeroase pentru un nou sezon de zece episoade, iar cea mai arzătoare întrebare după episodul final al sezonului 2 este dacă personajul Lilly Bell (Dominique McElligott) a murit cu adevărat sau dacă va fi readus la viaţă.

În ceea ce-l priveşte pe Cullen Bohannon, personaj interpretat magistral de Anson Mount, acesta are încă multe lucruri de reglat la calea ferată pe care o construieşte alături de Elam Ferguson (Common) şi Thomas Durant (Colm Meaney).

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza