Media

Romtelecom ar putea scoate PRO TV din grila de programe

Compania Romtelecom ar putea scoate din grila de programe postul PRO TV alături de alte zece canale care aparțin trustului Mediapro. Mutarea este posibil să se realizeze la 3 ianuarie 2013, după ce părțile implicate în negocieri nu au ajuns la niciun numitor comun, informează mai multe surse din media.

Vedeți mai jos comunicatul prin care Romtelecom explică posibilitatea renunțării la posturile trustului Mediapro:

Avand in vedere ca, pana la acest moment, nu s-a ajuns la nicio concluzie, exista o probabilitate ridicata ca, incepand cu 3 ianuarie 2013, Romtelecom sa fie nevoita sa inceteze difuzarea celor 11 canale ale ProTV, inclusiv MTV Romania si VH1.

Pe aceasta cale, Romtelecom doreste sa isi asigure clientii ca, in toata aceasta perioada, a negociat cu buna credinta cu partenerul sau, Pro TV S.A, facand toate eforturile pentru a proteja interesele financiare ale clientilor sai pentru a avea un abonament la un pret rezonabil.

Pe parcursul negocierilor, ProTV S.A. a solicitat Romtelecom o crestere semnificativa a costurilor de difuzare pentru cele 11 canale ale grupului, ceea ce ar presupune, in mod automat, costuri mai mari pentru clientii Romtelecom.

La sfârșitul trimestrului al treilea din 2012 Romtelecom număra 1.2 milioane de abonați pentru serviciile de televiziune prin cablu, satelit sau IPTV, fiind al treilea jucător din piața de profil după RCS-RDS și UPC.

Răspunsul celor de la PRO TV nu a întârziat să apară:

In decursul negocierilor incepute in luna septembrie, Romtelecom nu si-a aratat disponibilitatea de a plati pentru canalele Pro TV un pret care sa exprime valoarea corespunzatoare pe care canalele Pro TV o reprezinta in pretul platit de fiecare abonat Romtelecom.

 

One comment

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza