Filme

Broken City, filmul în care nimic nu e ceea ce pare

Broken City este genul de film pe care ai impresia că l-ai văzut din trailer. În realitate însă lucrurile stau cu totul altfel şi pelicula regizată de Allen Hughes te face să crezi că ai intuit ce urmează să se întâmple, pentru ca în secunda următoare micul tău scenariu să se prabuşească precum un castel din cărţi de joc.

La fel de imprevizibilă se dovedeşte a fi şi cariera politică a unui aspirant la fotoliul de primar al marelui New York, iar Broken City introduce privitorul în bătălia dură a unei campanii electorale tipice pentru scena politică americană.

Cei doi candidaţi pot fi oricând înlocuiţi cu orice politician de pe planetă. Zâmbitor şi amabil în faţa camerelor de luat vederi, dar cu numeroase slăbiciuni şi activităţi îndoielnice în spatele uşilor închise.

Excepţie de la această regulă nescrisă a politicii nu face nici Nick Hostetler, primarul în funcţie al metropolei americane interpretat de Russell Crowe. La o primă vedere principala problemă a acestuia nu pare a fi Jack Valliant (Barry Pepper), şalangerul gata să aducă schimbarea în Big Apple City, ci soţia sa Cathleen Hostetler (Catherine Zeta-Jones).

Fie vorba între noi, oricine putea interpreta rolul soţiei lui Hostetler dacă judecăm după numărul apariţiilor acesteia şi importanţa ei în film, dar una peste alta fanii peliculei Zorro cu siguranţă au fost bucuroşi să o revadă pe frumoasa Catherine.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre Billy Taggart, personajul interpretat de Mark Wahlberg, un fost poliţist scos la pensie anticipat după ce comite o crimă în timpul unei misiuni şi care este reactivat de Hostetler pentru a-i aduce dovezi despre presupusul adulter al soţiei sale.

Deşi la început fac parte din aceeaşi tabără, iar ulterior întorc armele unul împotriva celuilalt, Nick Hostetler şi Billy Taggart sunt două personaje care se aseamănă într-un punct şi în acelaşi timp sunt extrem de diferiţi.

Ambii sunt şantajabili prin acţiunile lor trecute şi prezente, dar diferenţa dintre ei este că doar unul are caracterul şi tăria de a răspunde pentru faptele sale.

Cu un buget estimat la 35 milioane de dolari, Broken City a debutat în Statele Unite cu peste 8 milioane de dolari din încasările primului weekend.

Deşi pe IMDB nota filmului nu este spectaculoasă, Broken City este un film din categoria drama/thriller care nu trebuie ratat.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza