Diverse

Inter şi Milan au împărţit punctele în Derby della Madonnina

Marile rivale citadine din Milano au încheiat la egalitate, scor 1-1, în Derby della Madonnina din etapa a 26-a din Serie A. Stephan El Shaarawy a deschis scorul pentru Milan într-o primă repriză dominată categoric de rossoneri, iar Ezequiel Schelotto a restabilit egalitatea în a a doua parte a meciului la prima sa apariţie în derby.

Impulsionaţi de victoria obţinută la mijlocul săptămânii în faţa Barcelonei, milanezii au pus stăpânire pe joc încă din debut şi au avut iniţiativa pe durata întregii reprize inaugurale.

Echipa lui Massimiliano Allegri a avut nevoie de doar şase minute pentru a rata prima ocazie. De Sceglio a pătruns pe dreapta şi a şutat puţin pe lângă poartă.

Fostul interist Balotelli a ajuns şi el în poziţie de finalizare în minutul 15, dar a căzut chiar în momentul şutului decisiv şi a ratat complet execuţia.

Deschiderea scorului s-a produs în minutul 20 când Boateng l-a servit ideal pe El Shaarawy printre Nagatomo şi Juan Jesus, iar cel supranumit ”micul faraon” a finalizat spectaculos cu exteriorul la vinclu.

Şapte minute mai târziu Milan a ratat o mare ocazie în urma unui corner. Balotelli a reluat cu capul şi Handanovic a respins in extremis mingea care apoi a căzut pe linia porţii.

Acelaşi Balotelli a apărut la finalizare în minutul 29 şi a trimis în Handanovic din şase metri. După ratare s-a răzbunat pe bara porţii interiste pe care a lovit-o violent cu piciorul.

Muntari, un alt fost interist, a ameninţat poarta lui Handanovic în minutul 33, când a reluat din plonjon o centrare venită din dreapta. Handanovic a reţinut fără probleme.

Interiştii au început mai bine partea secundă şi au echilibrat vizibil disputa, deşi este impropriu spus vizibil pentru că primul sfert de oră s-a jucat pe ceaţă extrem de densă.

Echipa lui Andrea Stramaccioni a trecut pe lângă egalare la centrarea lui Palacio reluată din prima de Guarin, însă reflexul lui Abbiati a salvat Milanul de la un gol ca şi făcut.

În cele din urmă Inter a restabilit egalitatea în minutul 70 prin Schelotto, jucător introdus de puţin timp şi care a reluat cu capul din interiorul careului centrarea lui Nagatomo. Mutat pe partea stângă după ce în prima repriză a fost veriga slabă a defensivei interiste în flancul drept, japonezul a ieşit la rampă cu o centrarea ideală peste Mexes.

Acelaşi Nagatomo nu a mai putut continua jocul din cauza unei accidentări şi i-a lăsat locul în teren lui Cristian Chivu pentru ultimele 14 minute ale jocului.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza