Fabian Cancellara, leul Flandrei pentru a doua oară în carieră

Tour of Flanders

Ciclistul elveţian Fabian Cancellara şi-a respectat statutul de mare favorit la câştigarea ediţiei cu numărul 97 din Turul Flandrei şi, în absenţa campionului Tom Boonen, s-a impus de o maniera categorică în faţa mai tânărului său rival Peter Sagan.

Tom Boonen a abandonat după primii 20 de kilometri de la start în urma unei căzături. Din fericire pentru campionul Belgiei nu au fost raportate fracturi după primele investigaţii medicale, acesta alegându-se doar cu numeroase julituri la nivelul şoldului, genunchiului şi umărului de pe partea stângă.

Primii 90 de kilometri s-au desfăşurat pe plat, iar acţiunea a debutat cu prima ascensiune a zilei din cele 17 programate, Tiegemberg, unde şapte rutieri au format prima evadare serioasă a zilei.

Bol (Blanco), Rathe (Garmin), Van der Sande (Lotto), Morkov (Saxo), De Troyer (Accent), Claeys (Crelan) şi De Vreese (Topsport) au condus cursa cu un avans care ajunsese la un moment dat la 3 minute şi 40 de secunde.

Pe Molenberg, a treia căţărare a zilei, avansul celor şapte se redusese la doar 34 de secunde, dar în spatele acestora s-a format o evadare cu rutieri puternici, printre aceştia şi germanul Andre Greipel de la Lotto.

Cu 117 kilometri înaintea finalului s-a produs regruparea în fruntea cursei. Astfel grupul de evadare s-a mărit la 11 rutieri, cu Greipel vârf de lance. Alături de acesta s-au mai aflat Jetse Bol (Blanco), Rathe (Garmin), Tosh Van der Sande (Lotto), Michal Morkov (Saxo Tinkoff), De Troyer (Accent), Claeys (Crelan), De Vreese (Topsport), Yohann Gene, Vicent Jerome (Europcar), Michal Kwiatkowski (Omega Pharma Quick Step).

Favoriţii au rulat la un minut sau mai puţin de un minut în spatele grupului de frunte până la ultima trecere peste Oude Kwaremont şi Paterberg, ascensiuni care în noua configuraţie a traseului Turului Flandrei au fost parcurse de câte trei ori.

Marele favorit Fabian Cancellara a aşteptat ultimul urcuş peste Oude Kwaremont pentru a declanşa atacul pe care toată lumea îl aştepta încă dinaintea startului cursei. A fost un atac care a destabilizat plutonul şi căruia i-a rezistat doar Peter Sagan, principalul contracandidat al lui Cancellara.

Alături de cei doi s-a menţinut o perioadă şi Kwiatkowski, omul trimis la înaintare de Omega Pharma-Quick Step pentru a pregăti un eventual atac din partea francezului Sylvain Chavanel, atac care însă nu a mai venit.

Ultimul ”munte” al Flandrei parcurs, Paterberg, a stabilit învingătorul, iar Cancellara, nu degeaba supranumit Spartacul în plutonul profesionist, a dat atacul decisiv asupra lui Sagan într-o zonă de maximă dificultate pe piatră cubică.

La cei doar 23 de ani ai săi, tânărul rutier slovac parcă înota pe bicicletă în tentativa disperată de a ţine ritmul cu mult mai experimentatului său rival. Deja în punctul de maxim al ascensiunii avansul lui Cancellara era de şase secunde, iar după alţi doi kilometri de plat se dubla practic şi creştea vâzând cu ochii.

Naufragiat pe şosea şi cu moralul făcut ţăndări de atacul lui Cancellara, lui Sagan nu i-a mai rămas decât să-l aştepte pe belgianul Jurgen Roelandts de la Lotto pentru a ajunge împreună la linia de sosire.

Pentru Cancellara ultimii kilometri de plat s-au transformat într-un veritabil contratimp individual, iar în 13 kilometri ciclistul elveţian de la Radioshack-Leopard a reuşit să-i dea lui Sagan o diferenţă de un minut şi 27 de secunde.

Slovacul a venit pe doi după un sprint puţin disputat cu Roelandts, iar pentru locul patru în pluton s-a impus norvegianul Alexander Kristoff de la Katiuşa.

Fabian Cancellara şi-a trecut astfel în palmares a doua victorie din carieră în Turul Flandrei, după cea obţinută în 2010, iar peste doar şapte zile va încerca dubla cu Paris-Roubaix, cea mai grea cursă de o zi din lume.

În vârstă de 32 ani, Cancellara este la a cincea cursă monument din carieră, capitol la care lider este belgianul Eddy Merckx. Dintre rutierii încă aflaţi în activitate Tom Boonen are în palmares şapte victorii în cursele monument. Cele cinci monumente ale ciclismului sunt cursele Milano-San Remo, Turul Flandrei, Paris-Roubaix, Liege-Bastogne-Liege şi Turul Lombardiei. Cancellara are victorii în trei dintre acestea, pe lângă cele două succese din Turul Flandrei obţinând câte o victorie în Milano-San Remo şi Paris-Roubaix.

Rezultate:

1. Fabian Cancellara (Elveţia/ RadioShack) 6:05:58″
2. Peter Sagan (Slovacia / Cannondale) +1:26″
3. Juergen Roelandts (Belgia / Lotto) +1:28″
4. Alexander Kristoff (Norvegia / Katusha) +1:38″
5. Matthieu Ladagnous (Franţa / FDJ) +1:40″
6. Heinrich Haussler (Australia / IAM Cycling)
7. Greg Van Avermaet (Belgia / BMC Racing)
8. Sebastien Turgot (Franţa / Europcar)
9. John Degenkolb (Germania / Argos)
10. Sebastian Langeveld (Olanda/ Orica)

Sursa foto

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza