Tenis

Turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy, în direct pe Digi Sport

Ediţia din acest a turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy de la Bucureşti va fi transmisă în direct de canalele Digi Sport în format HD, a anunţat, luni, chiar Ion Ţiriac în cadrul unei conferinţe de presă.

Patronul turneului de la Bucureşti a explicat şi motivele pentru care a fost încheiat parteneriatul cu Digi Sport. Potrivit lui Ţiriac, postul celor de la RCS-RDS poate transmite mai multe meciuri pe cele trei canale ale sale, iar emiterea în format HD este din acest an un ”must have” pentru ATP.

Turneul de la Bucureşti, care se va desfăşura la Arenele BNR între 20 şi 28 aprilie, va fi transmis în peste 20 de ţări din întreaga lume, iar de la startul acestuia nu vor lipsi jucători precum Gilles Simon, Andreas Seppi, Florian Mayer, Mihail Youzhny, Fabio Fognini, Viktor Troicki, dar şi românii Victor Hănescu, Adrian Ungur şi Marius Copil. Ultimii doi au primit câte un wild card din partea organizatorilor.

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza