Povestea lui Patratel pe bicicleta

By: r. nial bradshaw - CC BY 2.0

SANY2125_LR3

Chiar asa, ce am putea face in 27 de minute intr-o lume a vitezei? Ne-am invarti in jurul unui ibric in care sa fierbem cafeaua sau ceaiul. E o varianta. Am putea pierde timpul lenevind in fata unui monitor sau am putea fredona sub dus cateva slagare de mult uitate. Sunt alte variante. Dar daca e miezul noptii si nu toata ziua ai stat infipt in scaunul biroului cu ochii deschisi la diverse activitati si dintr-odata iti strafulgera o idee de a face putina miscare. Se stie ca cele mai bune momente sunt cele care vin spontan, care se intampla acum si nu intr-un viitor dinainte meticulos planificat.

Asa m-am urcat in sa si I-am dat pedala cand orologiului marelui oras suna gongul de miezul noptii. O noapte racoroasa, dar placuta, de primavara, o primavara care se instaleaza incet si sigur dupa o iarna care, nefiind foarte aspra, imi dau seama acum ca a fost totusi destul de lunga.

Si am plecat dupa o schita de plan trasata in graba: “fac dreapta la…si ma intorc pe…”. Sa o crezi tu ca asa am facut. Nici vorba. Unde trebuia sa fac prima oara dreapta am tinut-o drept, dupa ce tocmai urcasem pe foaia de 48 de dinti: “lasa ca fac dreapta la urmatoarea”. Aha…N-am facut nici la urmatoarea si nici la cea de-a treia, ci abia in capatul primei linii drepte.

Trafic lejer de noapte. Orasul doarme sau se pregateste sa se bage in asternut. Pe ici, pe colo mai vezi cate un grupulet care se grabeste cel mai probabil spre cea mai apropiata shaormerie (n.a. – sunt convins ca n-am scris corect, dar trebuie sa ma iertati pentru ca nici n-am mancat vreodata o astfel de combinatie culinara).

Merg din ce in ce mai repede in pofida unui vant racoros care nu-mi opune rezistenta, dar nici nu-mi permite sa-mi fac un culoar prea favorabil prin el. Schimb directia la dreapta, o schimba si el, dar de acum m-am obisnuit. Vantul e partenerul meu oridecateori incalec pe “cal”. Ne cunoastem si s-a creat o stransa legatura intre noi.

Raman fara muzica undeva aproape de jumatatea “patratelului”. O situatie care-mi displace, dar acelasi vant se ofera sa-mi tina de urat cu suieratul lui permanent si continui sa pedalez. Alaturi de vant in orchestra de la miezul nopti apar noi elemente. Sunetul rotilor care musca din asfalt si miscarea lantului care trage nemilos de pinioane compun o piesa care imi ofera satisfactie.

Incep sa transpir, semn ca “locomotiva” trage din greu si nici nu ar fi avut cum sa fie altfel din moment ce merg constant cu 27 km/h. Uneori ajung chiar si la 30-31 km/h in linie dreapta. Ma gandesc la Fabian Cancellara si la tentativa lui de a dobori recordul orei in acest an. “Nu-mi dati o cursiera ca bat recordul orei inaintea lui Cancellara”, e statusul care imi vine in cap pentru a-l publica pe Facebook.

Fac o paranteza si va spun ca ar iesi niste articole fabuloase daca gandurile care-mi vin in minte cand pedalez ar fi transpuse in timp real pe hartie. V-as mai spune cate ceva, dar mi-e teama ca s-a inchis “patratelul” si am ajuns “back home”.

Nu au trecut decat 27 de minute de la start, iar dupa trecerea liniei de sosire m-am trezit cu o premiera: 24.8 km/h medie orara!!! Cea mai mare din scurta mea cariera de biciclist urban.

P.S. Nu-mi dati pe mana o cursiera (inca) 🙂

photo credit: r. nial bradshaw

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza