Diverse

Balciul copilariei noastre

Am avut un fel de flashback. Pe romaneste spus, o aducere aminte din copilaria mea petrecuta pe plaiuri oltenesti.

Cat era vara de lunga si vacanta mare, care mie tot prea scurta mi se parea de fiecare data, aveam tot felul de jocuri si activitati, iar singura noastra preocupare era sa ne jucam. Uneori ne jucam si de-a oamenii mari fara sa ne imaginam ca intr-o zi vom privi inapoi cu nostalgie la acele clipe.

Nu stiu la voi in partile voastre cum era, dar la noi in Oltenia sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, in popor Santa Maria Mare, reprezenta si inca mai reprezinta un moment de mare incarcatura.

Copiii vin sa-si vada parintii, nepotii isi bucura bunicii cu zambetele lor, si toti cei vii aduc inchinare si rugaciune catre ceilalti trecuti in lumea celor drepti.

Biserica e plina de colivi si pomelnice intru numele celor adormiti.

In ceea ce ma priveste, n-am sa-l uit niciodata pe tataia al meu Marin cat de frumos putea sa fie in toate zilele lui, dar mai ales in aceasta de mare sarbatoare. Cum mergea el la sfanta soborniceasca si apostoleasca Biserica, aducandu-ne bomboane si coliva. Cat de mult il pretuiam si-l iubeam.

De cativa ani a plecat de la noi, dar in inimile noastre va ramane mereu prezent prin ceea ce ne-a lasat, prin faptele, vorbele si invataturile lui.

Pe langa toate acestea, de marea sarbatoare crestineasca a Adormirii Maicii Domnului mai aveam o bucurie.

Malul stang al Oltetului din comuna invecinata gazduieste an de an traditionalul balci. Nu mai fusesem de cand nici nu mai tin minte, insa acum mi-a dat inima branci sa vizitez din nou balciul pe care il asteptam cu atata insufletire cand eram copil.

Tarabe cu diverse acareturi, clasicele tiribombe cu lanturi, nelipsitii mici si berea cea rece ca apele de izvor ale Oltetului.

Alvita, vata pe bat si alte diverse acareturi. Pe toate le-am regasit cu mare bucurie, de parca pentru cateva minute m-as fi intors in timp la balciul copilariei mele.

Va spun, nimic nu se compara cu o vata pe bat mancata in balci in praful ridicat de copitele cailor pregatiti special pentru acest eveniment.

In vremea copilariei mele a merge la balci era un fel de datorie. Nu mergeai la balci, era ca si cum nu existai pentru comunitate, iar oamenii aproape ca inlocuiau traditionalul salut cu “ai fost in balci?”.

Asa ca daca aveti ocazia chiar si pentru cateva minute nu ezitati sa retraiti sau poate sa stati in loc si sa va ganditi la cei care v-au facut ceea ce sunteti azi, la cei care au pus umarul la ridicarea voastra.

Chiar daca traim in era tehnologiei si pretindem ca le avem pe toate, in realitate singura noastra mostenire adevarata este data de amintirile noastre, de locuri in care am crescut si oamenii pe care i-am iubit sau ii iubim acum.

 

 

 

 

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza