Snooker

Snooker si biliard de elita in noul club TAC Biliard

Dupa ce pasesti pentru prima data in clubul TAC Biliard prima impresie pe care o ai este aceea ca snookerul si biliardul au in sfarsit o casa a lor. Deschis la initiativa celor doi cunoscuti si indragiti comentatori de snooker de la postul Eurosport, Marius Ancuta si Daniel Sandi Bontea, Clubul TAC Biliard se doreste a fi un altfel de loc in care iubitorii celor doua discipline cu bile sa-si etaleze aptitudinile de manuire a tacurilor pe postavurile verzi.

Potrivit descrierii oficiale, designul clubului are la baza un concept masculin ce induce forta si fairplay-ul, intr-o atmosfera in care simplitatea si bunul-gust se imbina cu succes alaturi de tehnologia moderna.

In opinia mea spun ca este un club altfel pentru ca, stiti si voi la fel de bine ca si mine, in peisajul bucurestean nu de locuri in care sa jucam cu precadere biliard ducem lipsa, insa de cele mai multe ori cantitatea nu rimeaza la fel de bine cu calitatea.

Clubul TAC Biliard dispune de 25 de mese profesioniste de biliard marca Dynamic III si de sase mese de snooker Shender, toate dispuse cu bun gust in suprafata de 1500 metri patrati. De altfel acesta este unul dintre cele mai mari cluburi de biliard si snooker din tara, iar dispunerea meselor iti lasa impresia ca te afli intr-o imensa sala de competitie si nu intr-un club clasic.

De fapt aceasta este si motivatia celor doi propietari, de a aduce in Clubul TAC Biliard spiritul competitional pe care il urmarim pe micile ecrane la marile intreceri de profil, si nu de a-l alinia deja cunoscutelor retete existente pe piata.

Ca jucator amator de snooker nu ai cum sa nu te bucuri de existenta acestui loc. Cele sase mese prezente chiar in partea din centru a clubului si nu izolate undeva intr-un colt, asa cum se intampla in alte parti, arata importanta acordata acestei discipline la TAC Biliard. Nu avea cum sa fie altfel din moment ce propietarii sunt doi dintre jucatorii de elita ai snookerului romanesc participanti in Liga Nationala.

Notorietatea acestora si simpla lor prezenta in club iti dau un sentiment placut. E ca si cum ai merge sa joci tenis la un teren si pe margine il ai pe Ilie Nastase care te priveste. Mai mult, la final chiar ai ocazia de a-i strange amical mana si a schimba cateva amabilitati. Astfel stau lucrurile in Clubul TAC Biliard.

Pe langa design-ul placut, ambianta, calitatea meselor de joc si amabilitatea gazdelor un aspect deloc de neglijat este cel legat de pretul orelor de joc.

Aici TAC Biliard nu are rival in Bucuresti indiferent ca vorbim de IDM sau Aristocrat, doua dintre locurile unde mai poti juca snooker. Spun mai poti juca pentru ca in ceea ce ma priveste de acum inainte voi merge doar la TAC Biliard.

Unde mai joci snooker cu 10 lei ora in intervalul orar 10-15 de luni pana duminica? Va spun eu, nicaieri in afara de TAC Biliard. Si daca nu poti ajunge la aceste ore sa le spunem matinale nu este vreo tragedie. Nici celelalte segmente orare nu sunt inabordabile, ci dimpotriva. Poti juca la orice ora fara sa ti se para ca ai platit o avere.

Mai departe va las pe voi sa descoperiti singuri placerea jocului de snooker si biliard in noul club TAC Biliard aflat in interiorul Sema Park. Intrarea se face din Splai, iar ca punct de reper poate fi luata statia de Metrou Petrache Poenaru, fosta Semanatoarea.

Sursa foto: Ben Sutherland

One comment

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza