Campionatele Nationale de ciclism pe pista intr-un anonimat total

Pe langa biciclitul ca mod de viata, pasiune, mijloc de transport si asa mai departe, adica ceea ce facem noi amatorii in fiecare zi, in Romania exista, daca puteti crede asa ceva(?!), si cateva competitii dedicate sportului cu pedale.

Una dintre acestea poarta denumirea de Campionatele Nationale de ciclism pe pista sau velodrom, ii puteti spune cum vreti, e acelasi lucru.

Intamplarea face ca aceasta competitie sa debuteze pe velodromul Dinamo la o zi dupa ce Sir Bradley Wiggins a cucerit medalia de aur in proba de contratimp individual la Campionatele Mondiale pe sosea de la Ponferrada si paralela se opreste aici, desi insusi Wiggins provine ca ciclist de pe velodrom.

Asa e ca nu stiati de existenta acestei intreceri chiar in buricul targului bucurestean? Nu va condamn. Nici eu n-am stiut pana acum cateva minute cand, laudata sa-i fie mintea sclipitoare a lui Mark Zuckerberg pentru inventia sa, am urmarit pe Facebook un Like dat de o prietena, care la randul ei aflase informatia de pe peretele unui alt prieten si asa mai departe.

Tot asa, din vorba in vorba, am facut rost de programul probelor in cele trei zile de concurs, program usor decalat ca ora de vara/iarna, in sensul ca vineri din calendarul celor de la Federatia Romana de Ciclism inseamna in realitate joi si tot asa.

Ca tot veni vorba de FRT, site-ul frciclism nu doar ca si-a schimbat radacina din .ro in .org, nu cunosc amanunte, desi nu este exclus sa fie vorba de banii de gazduire la mijloc, dar arata ca in perioada de pionierat a Internetului cand editam propriul site intr-un programel chior de HTML si incarcam paginile pe server prin FTP. Adica arata primitiv, sa spune lucrurilor pe nume, desi ciclismul ca sport este unul dintre cele mai elitiste, numai daca tinem cont de pretul materialelor de concurs.

In incheiere imi exprim totusi speranta ca oficialii federatiei de ciclism sa nu fi dorit organizarea acestor Campionate Nationale cu portile inchise, intr-un anonimat deplin, pentru ca joia si vinerea dimineata mi-e teama ca nici parintii/prietenii/rudele/cunostintele sportivilor nu au timp sa urmareasca intrecerile.

Putina promovare poate nu ar fi stricat, macar asa prin oralizarea digitala a informatiei, din perete in perete.

 

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza