Barrack Obama in Cuba. Dupa ultima vizita a unui presedinte american a urmat o lovitura de stat

obama cuba

Barrack Obama a aterizat in Cuba si toata lumea vorbeste despre momentul istoric al redeschiderii Statelor Unite spre regimul comunist de la Havana.

Obama devine astfel primul presedinte american care viziteaza aceasta tara aflata la doar 100 de mile de coastele statului american Florida dupa Calvin Coolidge in 1928, iar acel moment a avut cateva efecte interesante in planul politicii interne cubaneze in anii care au urmat.

La vremea respectiva presedinte al Cubei era Gerardo Machado (1925-1933), fortat sa se retraga mai apoi de la putere pe 12 august 1933 in urma unei lovituri de palat orchestrata in mare parte de ambasadorul american la Havana, Summer Welles.

Confruntat cu revolta cadrelor militare si cu insubordonarea politicienilor loiali lui, Machado (despre care americanii scriu acum ca a fost primul dictator al Cubei) a fost fortat sa plece in exil.

Puterea in Cuba a fost preluata de Fulgengio Batista, liderul soldatilor cubanezi care intorsesera armele impotriva propriului lider. Batista, un personaj agreat si recunoscut de regimul de la Washington condus la vremea respectiva de Franklin D. Roosvelt, al carui consilier de politica externa pentru America Latina fusese tocmai Welles.

Batista a condus Cuba din umbra prin intermediul unor presedinti tip marioneta, precum Carlos Mendieta (1934-35), José A. Barnet (1935-36), Miguel Mariano Gómez (1936) si. Federuco Laredo Brú (1936-40). Istoricii vorbesc de asemenea si de o relatie stransa intre Batista si reprezentantii mafiei italiene din SUA, in special cu Meyer Lansky, un personaj cheie prin care fenomenul jocurilor de noroc a capatat din nou atractivitate in Cuba. Mai tarziu (prin 1946), celebrul Lucky Luciano avea sa ajunga si el in Cuba cu un pasapodt fals, dupa ce fusese expulzat de Statele Unite in Italia.

Interesant este ca singura tara straina pe care Coolidge a vizitat-o in timpul sederii sale la Casa Alba a fost tocmai Cuba. Doar un amanunt regasit acum prin subsolul paginilor din cartile de istorie.

Ramane de vazut ce va inseamna pentru guvernul comunist de la Havana vizita unui Obama aflat la final de mandat. Regim comunist care in ultimii ani s-a aratat deschis mai mult ca oricand spre o abordare moderata a relatiilor cu marea putere vecina de la nord.

UPDATE

Moment jenant la finalul conferinte de presa pe care cei doi lideri, american si cubanez, au sustinut-o la Havana. Barrack Obama a incercat sa-l imbratiseze pe omologul sau cubanez Raul Castro, insa acesta i-a prins mana si a tinut-o atarnata in aer pret de cateva secunde. Ambii au iesit din sala jenati de momentul oferit.

photo credit: Oldtimer via photopin (license)

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza