Prima racheta

DCIM100GOPRO

De multe ori, de cele mai multe ori, stam in fotolii si comentam: “ia uite ce bataie a mancat x si y sportiv!”. Suntem la granita revoltei, ni se pare ca noi am fi facut de “n” ori mai bine decat respectivul. Ca am fi fost mai breji in comparatie cu “carpa” aia de la televizor. Aiurea in tramvai.

E usor de vorbit de pe margine, de judecat. Mai greu cu practica. Cel mai bine e sa cobori un pic in arena, sa pui mana pe un tac de snooker, pe o racheta de tenis, sa bati o minge, oricare dintre ele, si sa te pui pentru o ora macar in pielea unui sportiv.

E greu, imens de greu. Stiu, ei sunt de performanta, noi niste amatori, dar pentru a ajunge la inalta performanta cate ore nu au trudit, cate resurse fizice, psihice si materiale nu au consumat?! Enorm de multe.

Noi platim bilete, abonamente tv si vrem performanta neconditionata, de parca sportivii ar fi niste roboti. Sunt doar oameni, unii care au avut talent, altii au compensat lipsa lui prin munca si tot asa.

Incepand de azi, dupa ce am jucat un tenis de camp la 30 de grade plus, imi propun sa fiu mai rezervat in a judeca ce face un jucator sau altul si ma prea plec in fata anumitor rezultate cat de mici ar fi ele.

Am vazut cat e de greu, ce conditie fizica trebuie sa ai, ce coordonare in miscari, cum lucreaza articulatiile, cum trebuie sa te asculte muschii etc…

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza