Tefelismul, noul bolșevism

Dupa experimentul “rezist” din februarie, când ne amintim de acea imagine “splendidă cu beculețele” și de marele drapel albastru cu steluțe jucăușe și câte și mai câte au fost atunci copie la indigo după Euromaidanul kievean, mi-am propus să nu mai iau vreo poziție fie ea și critică față de acest exercițiu așa zis democratic. În paranteză fie spus, nu pot să nu remarc simplă potrivire calendaristică cu avântul revoluționar de acum fix un secol, când o gașcă de băieți cu finanțare pe sub mâna plecau la drum să schimbe lumea. Și-o mai încearcă o dată acum urmașii urmașilor lor de tip neo.

Plimbaretii de duminică au reușit (cu ghilimelele de rigoare) să ducă în derizoriu o tema serioasă și de interes național cum e cea a anticorupției, totul transformându-se într-o răsuflare ong-istă cuplată la alte mișcări similare din alte țări ale lumii (vezi steagurile Cataluniei purtate de plimbaretii din Cluj!). Cu alte cuvinte, NU mă identific cu sloganul “nu mai vrem să fim o nație de hoți” pe care îl flutură protestatarii de serviciu ai diverselor ong-uri înclinate spre progres, alături de care au sărit în barcă și niscai politruci resapati de ieri și azi în ideea maximizării unui capital electoral de două procente și un sfert.

Sigur că există o corupție parazitară prin care oamenii virtuoși și calificați sunt împiedicați să-și ocupe în societate pozițiile pe care le merită, în locul lor ajungând tot felul de lichele pe care le vedem de dimineață până seară pe micile ecrane și care ajung să ne decidă destinul prin legi strambe. Însă hai să ne uităm puțin și la alternativă care ne este propusă, una care n-are de principiu niciun Dumnezeu (dimpotrivă chiar), ruptă complet de rădăcinile neamului românesc, transnațională și complet înclinată spre ateism. Parcă seamănă cu ceva îmbrăcat în roșu, cu 100 de ani vechime, nu?

Deja începe să capete un miros destul de pestilențial jocul acesta cu accent de circ, în care puterea se face că acționează în contra intereselor societății (civile autorecunoscute), iar această își activează încă o dată spiritul de paznic al democrației angrenand forme de protest spontante, dar anunțate pe rețelele de socializare cu săptămâni înainte (!) Ce comedie!

Nu vi se pare cel puțin curios cum aceste mișcări de stradă apar fix în momente când pe agenda publică se află alte teme la fel de serioase și cu efecte mult mai importante asupra noastră a tuturor pe termen mediu și lung, dar care sunt lăsate special în derizoriu?

Si nu mă gândesc decât la cele 3 milioane de semnături ale unor cetățeni care și-au exprimat voință democratică pentru declanșarea unui Referendum pe tema definirii în clar a familiei în Constituție (inițiativa pe care clasa politică o ignoră cu desăvârșire), sau la proiectul legii vaccinării obligatorii care a scos în stradă suficienți cetățeni cât să nu fie băgați nici ei în seama (e drept nu la fel de bine înarmați ideologic precum tovarășii din #rezist). Și într-un caz, și în celălalt iubitorii de hastag rezistent din presă mainstream au aplicat regulă deontologică “câinii latră, ursul merge”. Presă mainstream care, de altfel, la marșurile agreate de agenda tefelista se udă toată că o față mare în seară primului sărut franțuzesc.

In orice caz, asistăm la un meci între două găști care vizează puterea. E logic să fie așa. Unii care o dețin în prezent și care caută să o consolideze cu orice preț prin tot felul de legi strambe, iar ceilalți care caută să le ia mămăligă din mâna primilor erijandu-se în câinii de pază ai democrației. Nimic mai fals.

E rețetarul clasic pe care îl vedem din 90 încoace. Vin ai noștri, pleacă ai noștri. Numai că de prin 2013 pe scenă a mai apărut și personajul colectiv, anume tefelismul, care, după ce și-a făcut antrenamentul cu public folosindu-se de pretextul “Roșia Montană” (de care nu se mai știe nimic, apropo – sic!), a ajuns să-și trimită o aripa politică în Parlament. Ne amintim cum dormeau pe băncile legislativul apărând statul de drepți pe modelul Occupy (evident cu hastag). Ceva înfiorător.

Revolutionarii de profesie de acum un secol îi regăsim acum în postacii de serviciu de pe Facebook, gata să raporteze orice abatere ideologică de la linia corectitudinii politice și să infiereze pe tot omul (încă) liber în față propriei conștiințe.

Iata mai jos un exemplu de gândire progresistă și înclinată spre schimbarea viitorului României din partea unuia dintre participanții la așa numitul protest civic de duminică.

Tovarășul nu mai are nevoie de nicio prezentare și ne cutremurăm pe scară Richter de avântul revoluționar pe care îl manifestă. Mai trebuie spus doar că fragmentul respectiv face parte dintr-un subcapitol numit sugestiv “Desființarea parlamentarismului”. Adică o nimica toată, doar esență democrației bine înțelese.

Cand a terminat de scris Statul și Revoluția Lenin se află în stare de urmărire generală alături de tovarășul sau de drum Kamanev, la Razliv în stare de clandestinitate, unde amândoi erau deghizați în pescari finlandezi. Cum s-ar spune în zilele noastre, era un penal printre penalii care aveau să răstoarne puterea în Rusia și să infecteze o lume întreagă cu ideologia stangista.

“Vreme de mulți ani, această lucrare care nu numără mai mult de 120 de pagini a fost considerată o capodoperă. Numai în URSS au fost publicate peste șapte milioane de exemplare în 47 de limbi, iar partidele comuniste din straintate au transformat-o într-un bestseller […] Cum se explică faptul că această carte a devenit Biblia bolsevismului rus vreme atât de îndelungată? Răspunsul este cât se poate de simplu. Întreagă lucrare reprezintă un comentariu amplu asupra unor citate la fel de ample din Marx și Engels. Este un panegiric al războiului dintre clase, al dictaturii proletariatului și o negare a sistemului parlamentar”, scrie Dmitri Volkogonov în “Lenin. O nouă biografie” la pagină 178 a ediției apărută la Editura Orizonturi.

Așadar, despre ce vorbim?

photo credit: tedeytan 2017.09.23 ArtAllNight Shaw, Washington, DC USA 8931 via photopin (license)

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza