Tefelismul, noul bolșevism

Dupa experimentul “rezist” din februarie, când ne amintim de acea imagine “splendidă cu beculețele” și de marele drapel albastru cu steluțe jucăușe și câte și mai câte au fost atunci copie la indigo după Euromaidanul kievean, mi-am propus să nu mai iau vreo poziție fie ea și critică față de acest exercițiu așa zis democratic. În paranteză fie spus, nu pot să nu remarc simpla potrivire calendaristică cu avântul revoluționar de acum fix un secol, când o gașcă de băieți cu finanțare neclară plecau la drum să schimbe lumea. Și-o mai încearcă o dată acum urmașii urmașilor lor de tip neo.

Plimbăreţii de duminică au reușit (cu ghilimelele de rigoare) să ducă în derizoriu o tema serioasă și de interes național cum e cea a anticorupției, totul transformându-se într-o răsuflare ong-istă cuplată la alte mișcări similare din alte țări ale lumii (vezi steagurile Cataluniei purtate de protestatarii de serviciu din Cluj!).

Sigur că există o corupție parazitară prin care oamenii virtuoși și calificați sunt împiedicați să-și ocupe în societate pozițiile pe care le merită, în locul lor ajungând tot felul de lichele pe care le vedem de dimineață până seară pe micile ecrane și care ajung să ne decidă destinul prin legi strambe. Însă hai să ne uităm puțin și la alternativa care ne este propusă, una care n-are de principiu niciun Dumnezeu la modul propriu (dimpotrivă chiar), ruptă complet de rădăcinile neamului românesc, transnațională, cultivatoare de iubire îmbrăcată în ură și complet înclinată spre ateism. Parcă seamănă cu ceva în roșu de acum 100 de ani vechime, nu?

Nu vi se pare cel puțin curios cum aceste mișcări de stradă apar fix în momente când pe agenda publică se află alte teme la fel de serioase și cu efecte mult mai importante asupra noastră a tuturor pe termen mediu și lung, dar care sunt lăsate special în derizoriu?

Si nu mă gândesc decât la cele 3 milioane de semnături ale unor cetățeni care și-au exprimat voința democratică pentru declanșarea unui Referendum pe tema definirii în clar a familiei în Constituție (inițiativa pe care clasa politică o ignoră cu desăvârșire), sau la proiectul legii vaccinării obligatorii care a scos în stradă suficienți cetățeni cât să nu fie băgați nici ei în seama (e drept nu la fel de bine înarmați ideologic precum tovarășii din #rezist). Și într-un caz, și în celălalt iubitorii de haştag rezistent din presa mainstream au aplicat regula deontologică “câinii latră, ursul merge”. Presă mainstream care, de altfel, la marșurile agreate de agenda tefelistă se udă toată ca o fată mare în seara primului sărut franțuzesc.

In orice caz, asistăm la un meci între două găști care vizează puterea, cu diferenta majora ca unii au obtinut-o prin respectarea regulilor democratice (competitia electorata, adica vot), iar altii vor sa ajunga la borcanul cu miere calcand in picioare statul de drept (prin miscari de strada, presiune, totul sub masca asa numitului activism civic).

E rețetarul clasic pe care îl vedem din 90 încoace. Vin ai noștri, pleacă ai noștri. Numai că de prin 2013 pe scenă a mai apărut și personajul colectiv, anume tefelismul, care, după ce și-a făcut antrenamentul cu public folosindu-se de pretextul “Roșia Montană” (de care nu se mai știe nimic, apropo – sic!), a ajuns să-și trimită o aripă politică în Parlament (USR), in timp ce pe strada au ramas “rezistentii” pentru a pune presiune pe aparatul guvernamental din nou sub umbrela “societatii civile”.

Pe revoluţionarii de profesie de acum un secol îi regăsim acum în postacii de serviciu de pe Facebook, in brigadierii care instigă la “ieşiţi din casă dacă vă pasă” si care lanseaza in spatiul public virtual tot felul de lozinci preluate in cea mai mare parte pe nemestecate de cei din categoria “oamenilor de buna credinta”.

Iată mai jos un exemplu de gândire progresistă și înclinată spre schimbarea viitorului României din partea unuia dintre participanții la așa numitul protest civic de duminică, pentru a intelege ca paralela cu bolsevismul de acum un secol nu e deloc intamplatoare.

Tovarășul nu mai are nevoie de nicio prezentare și ne cutremurăm pe scară Richter de avântul revoluționar pe care îl manifestă. Mai trebuie spus doar că fragmentul respectiv face parte dintr-un subcapitol numit sugestiv “Desființarea parlamentarismului”. Adică o nimica toată, doar esență democrației bine înțelese.

Ca o paranteză, când a terminat de scris Statul și Revoluția tătucul Lenin se află în stare de urmărire generală alături de tovarășul sau de drum Kamanev, la Razliv, în stare de clandestinitate, unde amândoi erau deghizați în pescari finlandezi. Cum s-ar spune în zilele noastre, era un penal printre penalii care aveau să răstoarne puterea în Rusia și să infecteze o lume întreagă cu ideologia marxista. Gurile rele vorbesc despre o relaţie mai mult decât ideologică între cei doi, dar nu intrăm prea mult în amănunte. Poate cu altă ocazie.

“Vreme de mulți ani, această lucrare care nu numără mai mult de 120 de pagini a fost considerată o capodoperă. Numai în URSS au fost publicate peste șapte milioane de exemplare în 47 de limbi, iar partidele comuniste din straintate au transformat-o într-un bestseller […] Cum se explică faptul că această carte a devenit Biblia bolsevismului rus vreme atât de îndelungată? Răspunsul este cât se poate de simplu. Întreagă lucrare reprezintă un comentariu amplu asupra unor citate la fel de ample din Marx și Engels. Este un panegiric al războiului dintre clase, al dictaturii proletariatului și o negare a sistemului parlamentar”, scrie Dmitri Volkogonov în “Lenin. O nouă biografie” la pagină 178 a ediției apărută la Editura Orizonturi.

Așadar, despre ce vorbim?

photo credit: tedeytan 2017.09.23 ArtAllNight Shaw, Washington, DC USA 8931 via photopin (license)

Spune-ti parerea, opinia ta conteaza